hang out in there!

sa o luam babeste,ce anume inveti cand te "faci"mare?sau cresti vreodata cu adevarat?da,cresti doar in inaltime,in ani etc.dupa parerea mea,inveti sa AI RABDARE!de obicei asteptam sa sune telefonul,asteptam pe el sau pe ea,asteptam raspunsuri,atingeri,astepti refuzi si cateodata astepti sa fii ranit.

imi taie respiratia ideea ca tot ce simt eu,tot universul meu,trairile mele sunt guvernate de un timp care nu`i prieten cu mine,nu`mi apartine,ce legatura am cu rabdarea si asteptarea?
eu vreau ACUM si AICI!!!

mereu ma intrebam,care e diferenta?o sa schimb parerea lumii ca sunt apta sa astept?sa am rabdare?sau sunt mai inteleapta daca fac asta?am incercat sa am rabdare,nu stiu ce e, iar daca asta semnifica faptul ca nu sunt suficient de inteleapta,asta e,mi`o asum.dar nu vreau sa am o viata construita din asteptari,o sa merg pe premiza ..daca vreau ceva imi iau singura!

nu am implinit pe nimeni,nu am gasit vreun scop,in afara de al meu,nu cred in timp si incep sa urasca notiunea asta de .."o las pe maine..";eu zic ca NU.
in schimba la sfarsitul zilei sunt lucruri pe care nu te poti abtine sa nu le vorbesti,sunt lucruri pe care nu vrei sa le vorbesti sau unele lucruri care sunt spuse pentru a ne elibera.unele lucruri sunt mai mult decat spui,au o conotatie diferita in inima ta,e aceea diferenta dintre ceea ce spui si faci.
insa intotdeauna unele lucruri vorbesc de la sine..

articol

despartirile adevarate nu sunt cele pline de lacrimi.niciodata,în momentul rupturii,nu se întâmpla cu adevarat sa vrei sa faci altceva decât sa… astepti inevitabilul.

despartirile adevarate dau impresia ca sunt pasive,reci.pentru ca stii ca daca ceva face parte din tine,nu poate disparea,nu se poate descompune ca urmare a unei despartiri.nimic din ce ai cu adevarat în tine nu poti pur si simplu sa pierzi.nimic esential nu se pierde asa usor

sunt momente în viata în care frustrarile,greutatile si faptul ca pur si simplu esti om sufoca si îneaca tot ce e mai bun în fiecare din noi.despartirile însa nu pot îneca nimic din ce ai certitudinea ca este si ramâne acolo.daca se întâmpla sa rabufnesti emotional,nu o faci pentru viitor, pentru ca ai ramâne fara un agregat al fiintei tale.ci pentru prezent.doar prezentul poate fi ambiguu si delirant si doar prezentul transeaza durerea unei despartiri.

e timp de toate astazi.poate ca tocmai asta e problema.

cu toate astea,de oricine si orice te-ai desparti,chiar daca ti se pare ca nu mai ai pentru ce sa te trezesti dimineata,faptul ca ceva a fost, ca a existat si ca a ocupat loc în timp si spatiu lânga tine înseamna ca se poate.si daca se poate,daca vointa ta e suficient de mare,se va mai putea o data.si de oricâte ori vrei.

ce vreau de fapt sa spun e ca admir pâna la Dumnezeu si-napoi oamenii care se despart cu aceeasi iubire`n suflet,cu aceeasi privire,cu acelasi sarut.
dupa parerea mea,ceva ssau cineva care te`a facut la un moment dat fericit,implinit,linistit nu poate pleca niciodata din viata ta,o sa fie acolo mereu,intr`un colt sau poate pe un raft,in suflet tau,dar ramane acolo.

si pentru ca viata noastra este o continua cautare,in care apar dezamagiri,schimbari,pierderi,de multe ori visele devin iluzii iar dorintele cosmaruri.este normal sa ne dorim intotdeauna mai mult,mai bine insa in mai toata cazurile acesta impresie este falsa incat te orbeste si nu iti permite sa vezi frumusetea clipelor ce trec pe langa tine.lucrurile sunt privite cu mai multa claritate cu cat te indepartezi de ele,problema este ca aceasta indepartare este ireversibila.

fericirea este o stare pentru care esti profund responsabil.

ce mare lucru e sa spui ca vrei sa fii fericit?stii ca vrand asta e exact ce trebuie.mult mai greu e sa recunosti ce anume trebuie sa faci pentru a fii fericit.fiecare om cu fericirea lui,fiecare o percepe as cum il duce capatana,de aceea eu,fata de 18 ani nu am dreptul sa judec nici macar o alta fata de 15 ani,poate ea e fericita cand sta la bratul unui barbat vanjos de 40 de ani,in fine,alunec subtil spre altceva,sa revin!dorinta de a fii fericit,e mare,dar nu toti recunosc ca de fapt fericirea e doar o iluzie in viata lor.e urat sa ai sentimentul de fericire dintr`un cont in banca sau masina din fata blocului,trist chiar!sau libertatea?ce mare lucru e sa spui ca esti liber?toti se mint cu nerusinare,asta nu`i impiedica pe multi cetateni sa spuna ca sunt liberi atunci când stau pana la miezul noptii la birou;cand raspund toata ziua la telefon; când traiesc in case care seamana cu toate casele.ei sunt la fel de împacati când fac planuri sau calcule pe termen foarte lung,gandesc si despica firu`n nu stiu cate parti.incotro ajungem?daca tot am zis mai sus ca fiecare percepe fericirea si libertatea cum il duce mintea atunci inseamna ca ei cu atat de multumesc?in principiu oamenii sunt fericiti si liberi,pentru ca ne`am nascut cu aceste doua stari dar le uitam pe parcurs.toti se prefac discret ca tusesc atunci cand vorbim despre libertatea pe care nu ti-o poate da sau lua nimeni.cea despre care e vorba intr-o intâmplare povestita de un prieten care a ajuns nu mai ştiu cum si de ce intr-o fabrica si murea de sete in caldura de acolo. si a întrebat un muncitor de unde se poate bea apa. si a venit raspunsul,: "apai, domnu’ draghe, amu nu-i ora de apă!"

lucrurile nu sunt perfecte,ele doar sunt bune.

la o reevaluare scurta,in privinta schimbarilor din umila mea viata simpla,ajung la concluzia ca...tot ce pare sau parea compromis,absurd,dezastruos,penibil sau revoltator se transforma intr`o mica povestioara de adormit viitori mei copii sau nepoti;dar aceste "povestioare"care conteaza,care lasa urme si pe care avem puterea de a le intelege,isi depasesc cu putin ajutor denumirea de acte ratate in ce am mentionat mai sus.nu`mi place sa fac acelasi lucru de doa ori dar totusi il fac,nu`mi place sa acord sanse dar totusi o fac,nu vreau sa par plictisitoare dar totusi sunt(vreau sa cred,ca nu tot timpul),suntem impinsi mai mereu sa facem lucruri pe care nu le dorim sau nu le vrem dar totusi le facem,ah da se numeste compromis sau prostie?totusi ma urmareste o chestie dintr`un articol,zic eu ca foarte interesanta,care vorbeste despre evolutia lumanarilor parfumate.era acolo o intrebare de genul:ce ar fii religia fara lumanari? de la o simpla intrebare incepi sa te gandesti cum ar fii sa privesti un meci fara o bere alaturi?si tot asa incepi sa percepi ca e nevoie sa acorzi atentie detaliilor,sa acorzi atentie unor lucruri care ne simplifica accesul la ceva ce nici nu ne`am gandii.procesul asta legat de trucurile marunte care ne aduc mai aproape de spatii sau momente,functioneaza perfect,atunci cand trebuie sa readuci ceva in viata ta de care ai nevoie sa te purifice intr`un fel.echilibrul asta dintre lucrurile marunte si cele mai complexe(in viziunea fiecaruia) e sabotata zilnic de caracterul depresiv si deprimant al fiecaruia,dam vina pe ploaie,pe nori,pe intuneric,o melodie sau bautura.de parca ar rezolva ceva!dar lucrurile care te fac mai implinit?poate si`un pahar potrivit pentru un vin,ti se pare ca vinul e mai bun.si mai sunt multe lucruri,mai grave,la care ma gandesc,zambind :) .